Întrebările cu tâlc ale regelui Milinda

de 500
Favorite

Stările binefăcătoare ale sufletului

 

      -Care este însușirea virtuții?

      -Virtutea este temelia tuturor stărilor binefăcătoare ale sufletului: a celor cinci facultăți morale - credința, perseverența, integritatea, reculegerea și înțelepciunea; și a celor șapte calități ale căutătorului spiritual - stăpânirea de sine, tenacitatea, bucuria, pacea lăuntrică, interiorizarea, detașarea și datoria. Stă la baza oricărei căi spirituale și a elementelor ce țin de intuiția superioară; a celor patru tipuri de efort, a celor patru puteri magice și a celor patru niveluri ale beatitudinii; a celor opt forme de trezire spirituală, a celor patru moduri de concentrare și a celor opt stări de meditație. Întemeiate pe virtute toate aceste stări binefăcătoare ale sufletului nu dispar.

      -Dă-mi un exemplu

      -Gândește-te, o rege, la toate speciile de plante și animale care cresc, înfloresc și se răspândesc ajutându-se de pământ și bizuindu-se pe pământ. La fel și căutătorul perseverent pe calea spirituală, sprijinindu-se pe virtute, își dezvoltă cele cinci facultăți.

      -Dă-mi, te rog, și un alt exemplu.

      -La fel, o, rege, cum un constructor are nevoie de pământ pentru a ridica o cetate, așa cum trebuie întâi să-l curețe, să îndepărteze buturugile și mărăcinii, să niveleze terenul și apoi să traseze străzile, piețele și casele, tot astfel, sprijinindu-se pe virtute, bizuindu-se pe ea, ascetul cultivă în el însuși cele cinci facultăți.

     -Mai dă-mi un exemplu.

     -La fel cum un acrobat care dorește să-și arate măiestria își pregătește terenul, înlăturând întâi pietrele și nivelându-l, la fel, sprijinindu-se pe virtute, bizuindu-se pe ea, ascetul cultivă în el însuși cele cinci facultăți.

 

O, rege, Preafericitul a spus:

Virtutea este temelia pe care omul înțelept

o folosește pentru a-și trezi sufletul

și a-și desăvârși învățătura.

Este cea care îl ajută pe căutătorul spiritual

să depășească greutățile vieții

și să se trezească față de realitatea ultimă.

La fel cum pământul este sprijinul viețuitoarelor,

și virtutea este temelia oricărui urcuș în bine;

Punctul de plecare pentru oricare

dintre învățăturile lui Buddha

și pentru oricare dintre fericiri.

 

Fragment din cartea Întrebările cu tâlc ale regelui Milinda

 

 

Citește mai mult

Lasa un comentariu
Leave a Reply
Vă rugăm login pentru a posta un comentariu.

Meniu

Settings

Creați un cont gratuit pentru a salva preferințele tale.

Conectare

Creați un cont gratuit pentru a utiliza lista de dorințe.

Conectare