Istoria zenului
Hedonism și viață
Există destui oameni mereu încrezători și veseli, care par a fi niște oameni optimiști înnăscuți, după cum există și unii mai tot timpul posomorâți și mâhniți. Puși în situații dificile, primii pot cădea pradă celei mai negre disperări, după cum și pesimiștii își pot recăpăta buna dispoziție în condiții favorabile. Oamenii obișnuiți să se lase în voia pornirilor psihice necontrolate vor fi scoși din sărite de inconveniente minore, dar nu există nenorocire într-atât de teribilă încât să-i dezechilibreze pe cei antrenați în disciplinarea vieții interioare.
De nu vom reuși să ne disciplinăm simțămintele, ne vor disciplina ele. Într-un fel, pasiunile sunt ca picioarele, trebuie să fie călăuzite de ochiul rațiunii. Pasiunile sunt adesea înșelătoare, făcându-ne să o luăm razna. De nu ne vom păzi împotriva lor, pasiunile vor stârni pofte legate de văz, auz, miros, gust și tact.
Cedând în fața ispitei, vom atrage altă dorință, mai puternică și mai greu de stăvilit.
A fost odată un vânător foarte iscusit în prinderea maimuțelor; a intrat în pădure , a așternut pe jos o substanță lipicioasă și s-a ascuns după un tufiș. Curând, o maimuță își vârî botul în lipici, bănuind că e bun de mâncat. În zadar a încercat apoi biata creatură să se curețe, nu reuși decât să-și prindă și labele. Atunci, vânătorul ieși din ascunzătoare și, vârând un băț printre picioarele din față și cele din spate ale animalului, plecă acasă cu prada.
În același fel, hedonistul (maimuța), ademenit de obiectele simțurilor (lipiciul), rămâne imobilizat de către cele cinci dorințe corespunzătoare câte unui simț (botul și cele patru membre) și este prins de Ispită (vânătorul), pierzând contactul cu înțelepciunea.
Fragment din cartea Istoria Zenului – Doctrina și practica zen în China și Japonia de Kaiten Nukariya