Bancuri geniale
Un cerșetor englez s-a aciuat pe trotuarul din fața unei case înstărite. Distinsa proprietară obișnuiește să-i lase în fiecare zi câte o liră în palma întinsă pentru pomană. Cerșetorul rostește de fiecare dată un „Săru’mâna frumos”, iar în ochi îi joacă luminițe colorate. Azi așa, mâine așa, trec mai mulți ani.
Într-o dimineață, englezoaica pășește pe lângă el fără să-i dea bani. Cerșetorul e uimit, dar își spune în sinea lui: „Poate că e prinsă cu trebuiri și nu m-a observat”. Scena se repetă și zilele următoare. Într-o dimineață cerșetorul își face curaj și întreabă:
-Săru’mâna, Milady! Obișnuiați să-mi lăsați câte o liră în fiecare zi, prin mila Domnului. De câteva zile nu mi-ați mai dat nimic. Ce se petrece?
-Aaaa, nimic special. Băiatul meu a crescut și l-am trimis la facultate. Așa că acum nu mai am bani de dat.
Cerșetorul în culmea indignării:
-Cum? La facultate? Pe banii mei?
În primul rând naționalitatea doamnei este foarte bine aleasă. Se zice despre burghezii englezi că au sufletul acordat la vremea locală. Un pic mai rece. Doamna nu face excepție. Îi dă de pomană în fiecare zi cerșetorului, dar o face din convenționalism – așa cere eticheta. Ea se conformează standardul social și probabil că e văzută ca o doamnă cu suflet. Dar la englezoaică actul caritabil a devenit o rutină. Nicio emoție nu-i face curte când oferă banii. Pur și simplu s-a obișnuit să-i dea de pomană. O sumă destul de frumușică, dacă e să ținem cont de cursul valutar.
Dar, pe lângă „distinsa doamnă”, s-a obișnuit și cerșetorul să primească. Puterea obișnuinței îi lucrează pe amândoi. Cum spuneam, ea are inima de gheață, altfel, în toți anii care au trecut i-ar fi aflat măcar numele; l-ar fi invitat în casă sau l-ar fi solicitat la niște munci fizice. Ar fi intrat puțin în vorbă cu el, nu s-ar fi limitata doar la gestul de a-i da un gologan.
Cerșetorul vine pe rezonanța ei; ochii i se aprind doar la vederea monezilor. La urma urmei, cerșetoria e și ea o meserie. Omul se străduiește să mimeze gratitudinea pentru lira primită zilnic și afacerea merge bine. Însă nimic nu e bătut în cuie. Vine o zi când viața își schimbă cursul, când vântul destinului începe să bată din altă direcție. Băiatul merge la facultate și bănuții la fel. Pentru cerșetor, modificarea din programul financiar al bătrânei înseamnă enorm de mult: mâncare, băuturică, îmbrăcăminte și un loc de muncă...lipsă.
Englezoaica nici nu observă impactul gestului ei asupra săracului. Sau se face că nu bagă de seamă pentru a nu intra în contact direct cu el. Dacă întâlnești privirea cuiva care îți cere ajutorul, cu greu i-l poți refuza. Prin urmare, ea trece ca și cum l-ar vedea pentru prima dată. Ca și cum n-ar exista un precedent. Îl ignor cu bună știință, pentru ca el să nu o manipuleze sentimental.
Cât sunt ei de sărmani și chinuiți, cerșetorii au o anumită putere. Forța victimei perfecte. Chiar dacă nu sunt suferinzi, se străduiesc să joace cât mai bine acest rol. Sunt în stare de contorsiuni incredibile și pentru perioade de timp considerabile. Privindu-le expresiile sugestive cu care ne ies în cale, realizezi că mulți ar fi putut reuși în teatru sau în lumea filmului. Chiar și ca scenariști, dacă e să îmi aduc aminte ce drame indiene inventează unii. Cerșetorul din bancul nostru a urmărit să-i agațe privirea vreo câteva zile, dar doamna l-a evitat. Atunci el o abordează direct: „Ce se petrece?”
Răspunsul ei poate fi real sau inventat. Nu are prea mare importanță în economia bancului. Cert e că nu vrea să-i mai dea bani. Este posibil să fi născocit povestea cu facultatea tocmai pentru a-i risipi nevoiașului tentativele de milogire. Abia din acest moment cunoaștem adevărata față a cerșetorului, fără măști. Orice om cu urme vizibile de umilință ar fi mulțumit sincer pentru tot ce a primit și ar fi plecat mai departe. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Chiar dacă folosește expresia „Prin mila Domnului”, cuvintele lui nu sunt sincere. Fac parte din repertoriu. Atât. De aceea nu-și poate ascunde revolta și protestează. Poartă el haine de cerșetor și pozează în nevoiaș, dar în realitate e avid după bani.
El transformă în leafă moneda dăruită de englezoaică. Mai avea puțin și semna și statul de plată. Probabil că s-a simțit jefuit. Mă mir că nu a chemat poliția. Totul e o nebunie în mintea lui, însă atât de reală pentru el! Doamna cea înstărită nu i-a făcut niciun fel de promisiune, era un gest benevol. Nu au făcut nicio înțelegere sau un schimb de servicii. Cu sau fără inimă, îi dădea și ea un ban, acolo. Nu avea nicio obligație față de el.
Dintr-un alt punct de vedere, „distinsa doamnă” nu a procedat cel mai înțelept. Când dorești să acorzi un sprijin real cuiva nu-i hrănești slăbiciunile și viciile. Îi poți da unui flămând un pește într-o seară, dar dacă vrei să-i fii de folos cu adevărat, îl înveți să pescuiască.
Cerșetorul este terminat când aude vestea. Chiar așa, de ce?
Haine avea, de foame nu suferea încă și probabil că găsise și un culcuș pentru noapte. Cât despre locuri de cerșit, Terra e plină de așa ceva.
Dar milogul e predispus la suferință. Ce face el? proiectează propria nefericire: „S-a găsit și ăsta micu’ să se școlească pe banii mei. Totul s-a dus pe apa Tamisei”, gândește el. însă drama lui nu este reală; banii primiți erau un dar. Atât. Nu avea niciun drept asupra lor.
Fără intervenția minții păguboase știrea nu ar fi trebuit să-l marcheze. În afară de gândirea lui negativistă nu exista niciun motiv real de suferință în acel moment.
În plus cerșetorul devenise cam leneș; toată ziua pe trepte, fără să facă nimic... Singura mișcare pe care o realiza era o mână întinsă și din când în când, un „săru’mâna” mormăit. O viață trăită plenar are nevoie de aventură, de creativitate, de entuziasm molipsitor care conturează trei fețe la o monedă. Nu ne putem mulțumi doar cu o liră. Ea reprezintă suma minimă pentru subzistență, dar pentru a trăi cu adevărat, avem nevoie de toată comoara Existenței.
Fragment din cartea Bancuri geniale de te dau de 3 ori și ¼ peste cap
Pline de explicații cu tâlc – ediție revăzută și îmbogățită
De Robert Leontescu