Profilul erotic al nativului Scorpion

de 331
Favorite

Fiind un semn Fix și manifestând caracteristicile Elementului Apă, nativii Scorpion se caracterizează printr-o energie erotică specifică ce le conferă un apetit erotic structural. Pentru ei, sexualitatea este vitală, firească și regeneratoare. Această energie nu cunoaște stavilă și nu poate fi ignorată. Blocată, ea poate duce până la depresii grave și alienare; lăsată complet liberă, fără niciun fel de control, ea poate merge până la dependențe maladive. Înțeleasă, acceptată, controlată și benefic direcționată, energia sexuală poate oricând deveni sursa permanentă de sănătate, împlinire și fericire a acestor nativi greu de înțeles, dificil de acceptat, dar foarte necesară în configurația genetică a actualei rase umane. Emotivi, abisali, pasionali și puternici, uneori angoasați, iar alteori cuceritor de relaxați, ei sunt cheia și lăcătul în acest final de Kali Yuga (Epoca întunericului spiritual și a ignoranței).

Nativii Scorpion se dovedesc mai degrabă pasionali decât senzuali; în sentimentele lor există întotdeauna ceva misterios și profund, ca un fel de fascinație fără leac. Cer foarte mult iubitului/iubitei, dacă nu cumva chiar totul – trupul, mintea, sufletul – pentru totdeauna. Până la moarte – cum spun ei cel mai adesea. Dacă acești nativi ni se par prea secretoși, asta se petrece pentru că ei așteaptă ca noi să le intuim sentimentele, fără să le spunem însă asta.

Nativul Scorpion armonios erotic se caracterizează prin forța sa profund regeneratoare care îl face să simtă că fiecare iubire este o parte a Iubirii Universale și că fiecare ființă care apare în viața sa merită să fie fericită și împlinită. El se dăruiește de dragul fericirii celuilalt și sublimează instinctul grosier în forme rafinate de sexualitate. Fuziunea amoroasă este o artă desăvârșită a amorului și o formă de modelare creatoare a ființei iubite.

 

Fragment din cartea Generațiile sexuale ale secolului XX, de Rodica Purniche

Citește mai mult

Lasa un comentariu
Leave a Reply
Vă rugăm login pentru a posta un comentariu.

Meniu

Settings

Creați un cont gratuit pentru a salva preferințele tale.

Conectare

Creați un cont gratuit pentru a utiliza lista de dorințe.

Conectare